
Este Duminică, vremea este rezonabilă sus în Făgăraș, iar după două weekend-uri consumate cu alte activității mi-era deja dor de fotografie, așa că, am plecat spre Bâlea Lac pentru a surprinde un apus, sau măcar să încerc. Oricum în oraș este exagerat de cald, așa că o ieșire la munte e cea mai bună opțiune.
În general evit să urc la Bâlea Lac, mai ales vara când e plin de turiști. Pur și simplu e mult prea aglomerat, ultima oară când am urcat în zonă am stat lejer 20 de minute blocat în tunel. De data asta am ales să plec de acasă în jurul orei 16:00 sperând să scap de trafic și de mare parte din turiști. Dacă de trafic am scăpat și am ajuns sus la Bâlea Lac foarte ușor, din păcate zona era încă plină de turiști, chiar și seara aproape de apus.
Planul inițial era să fotografiez apusul, dar n-am avut noroc. Deși vremea părea destul de bună, în 15 minute toată valea s-a umplut cu o ceață densă, iar tot ce se mai putea fotografia a fost acoperit de ceață . Abia am reușit să trag câteva cadre, iar imediat ce zona a fost acoperită complet de ceață, am plecat. Am decis să trec de tunel și să cobor puțin pe partea cealaltă a muntelui sperând la încă o șansă de a surprinde puțină culoare pe cer, dar din nou am avut parte de nori groși care au blocat mare parte din razele soarelui.
Nu e nici prima și probabil nici ultima dată când vremea nu ține cu mine, oarecum e ceva normal în Făgăraș. În general vremea e foarte schimbătoare sus pe munte.
În cele din urmă sunt mai mult decât mulțumit de ieșire, am reușit câteva fotografii bune, în stilul meu minimalist, convertite în alb-negru. Două dintre ele sunt deja printate și stau mândre în colecția de printuri foto. Cine știe, poate au norocul să ajungă agățate undeva pe un perete din casă.
Pentru cei care s-au saturat totuși de fotografiile mele alb-negru, las mai jos și cateva cadre care au și câțiva stropi de culoare prin ele.

